Colegiul Economic "Ion Ghica"

Târgovişte – 470619

Liminalitate și educație antreprenorială

Screen Shot 2015-11-28 at 12.44.25

Conceptul de „liminalitate” fundamentat pe modelul riturilor de trecere al lui Arnold Van Gennep, dezvoltat ulterior de Victor Turner, a fost preluat ca temă de cercetare pentru cei nouă parteneri ai proiectului LEEN”Liminality and educational entrepreneurship„ (MTU Kating Noored – Estonia, NETRA Kereskedelmi es Tanacsado Beteti Tarsasag – Ungaria, Shared Enterprise CIC – UK, Univerzita Palackevo V Olomouci – Cehia, Dans.Art.Com – Olanda, In Dialogue Netherlands – Olanda, Agrupamento de Escolas Tomaz Pelayo – Santo Tirso, Portugalia și Colegiul Economic ION GHICA Târgoviște), deschizând, astfel, o direcție de cercetare foarte ambițioasă și extrem de ofertantă în același timp.

Încercând o contrapondere în abordarea tradițională a studiului antreprenoriatului, proiectul, coordonat de UCLL Belgia, își propune explorarea unei fațete mai puțin investigate, aceea a exilării individului din „zona sa de confort”, a experimentării noului și sublimării ideilor, pe care „eroul liminal„ le va transpune apoi în practică, în același spațiu familiar pe care l-a părăsit inițial pentru a se „re-întoarce”.

c1Experimentele liminale, la care vor fi supuși mebrii clubului de antreprenoriat, vor fi realizate sub îndrumarea atentă a unor „angels„ – oameni de afaceri care au gustat din cupa succesului și care, aflându-se, la rândul lor, la un moment liminal (in between) sunt dispuși să experimenteze calitatea de „dascăl„ – dar și a unor ”ambasadori„ care își vor dedica o parte din timpul și expertiza în proiectarea unor experiențe de învățare cu adevărat îndrăznețe și inovative. Taberele de inovare, cluburile de antreprenoriat, world-café, learning snacks sau laboratoare liminale sunt numai câteva dintre experimentele care vor permite elevilor și profesorilor adoptarea unor stări de spirit antreprenorială/ intraprenorială, cu efecte fertile la nivelul creației. Câteva dintre acestea se vor desfășura pe parcursul întâlnirilor de proiect din România (17 – 20 martie 2016), Turcia (26 – 29 mai 2016), Cehia (5 – 8 octombrie – 2016), Ungaria, (25-28 ian. 2017), dar cele mai multe vor fi abordate sistematic în cadrul întâlnirilor la cluburile de antreprenoriat locale.

Inventarierea tuturor acestor experiențe va fi realizată de Shared Entreprise UK, care are sarcina de a transpune instanțele călătoriei liminale într-o formulă video autentică, în măsură să justifice triumful tuturor participanților asupra experienței suspendării. De asemenea, toate celelalte rezultate LEEN vor fi compilate într-un curs de antreprenoriat pentru profesorii debutanți, permițându-le acestora să beneficieze de experiența participanților la proiect. Și, chiar dacă acest proiect nu va reuși să completeze întreg tabloul de expresie a acestor experiențe, cu siguranță că cei, care vor fi prezenți la conferința finală din Marea Britanie (iulie 2017) vor prelua această sarcină de a oferi noi mostre de liminalitate și de a valoriza condiția duală a liminalului.

Și, dacă multe dintre experiențele liminale pornesc de la premisa alimentării creative a spațiului economic prin recuperearea unor trăiri mult timp aflate într-un con de umbră datorită circumstanțelor sociale sau economice nefavorabile, ”experiența” evaluării nu va fi nicidecum una liminală, în ciuda dependenței pe care o poți căpăta în tranziție.

c2Planul de evaluare, care va cuprinde metodele și calendarul evaluării, se bazează, în primul rând pe colectarea de feedback privind eficacitatea fiecărei întâlniri de proiect, precum și realizarea unor rapoarte de sinteză care să ofere recomandări pentru zonele ce urmează a fi îmbunătățite pe viitor. Totodată, evaluarea eficienței parteneriatului, a aspectelor procesuale ale acestuia, va fi realizată prin discuții și interviuri cu partenerii de proiect de la etapele intermediare până la cele finale.

Autori:

c3

 

 

 

 

Punctul de vedere exprimat în acest articol reprezintă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar opinia Comisiei Europene.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 28, 2015 de în LEEN - Liminality and Educational Entrepreneurship.
%d blogeri au apreciat asta: