Colegiul Economic "Ion Ghica"

Târgovişte – 470619

Concurs video – ”Pregătirea practică, primul pas către un loc de muncă„

Alăturându-ne efortului Comisiei Europene, de a organiza evenimente care să promoveze dezvoltarea competențelor profesionale la nivel european(ec.europa.eu/vocational-skills-week), Colegiul Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște organizează în perioada 20-24 noiembrie, sub egida ”Săptămâna europeană a competențelor profesionale„, competiția video cu titlul ”Pregătirea practică, primul pas către un loc de muncă„, competiție la care sunt invitati să participe elevi și foști elevi ai liceului (cu vârste între 15 și 25 ani). De asemenea, competiția face parte din seria activităților de promovare a stagiilor de practică cu finanțare europeană, din cadrul programului Erasmus+, în general, a stagiilor de practică din cadrul proiectului E.M.O.T.I.O.N, în special (goo.gl/bFpsbR)

Concursul urmărește încurajarea elevilor din VET de a reflecta asupra formării profesionale la locul de muncă (stagii de pregatire practică interne și externe) și de a evalua avantajele pe care o astfel de formare o poate oferi absolvenților VET. De asemenea, concursul își propune promovarea învățământului profesional și tehnic în rândul elevilor de gimnaziu.

Participanții vor realiza un video de maxim un minut (în care vor prezenta, într-un mod cât mai convingător, aspecte din experiența lor de instruire practică și beneficiile pe care această experiență le-a adus în plan personal) și îl vor încărca pe youtube. Linkul acestuia va fi atașat formularului de inregistrare de mai jos, până cel târziu 24 noiembrie 2017, ora 17.00:

https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/SEC

Se va acorda un singur premiu de 100 euro, iar câștigătorul va fi anunțat luni, 27 noiembrie 2017, ora 12.00.

Succes!

 EVSW-DiscoverYourFuture

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: